Tags

, , ,

padurea-craiului-haltaCompromisul – dintre Iaşi şi Bucureşti am (re)ales acum un an, în căutarea răului cel mai puţin rău. Cam aşa cum încerci să nu îl alegi pe Vadim sau pe Becali şi alegi ce mai rămîne pe lîngă. Pentru că nu îmi permit mai mult, pentru că financiar nu am alte opţiuni.

După un an, realizez compromisul aproape absurd pe care trebuia să îl fac, precum mulţi alţii. Un compromis pe care nu-l regret, dar pe care mi-l asum deşi îl resimt acum la sfîrşit mai puternic.

Asta pentru că vizualizez:

Doi ani de facultate ca două ore interminabile într-o haltă unde trebuie să schimbi, aşteptînd trenul următor printre indivizi mai mult sau mai puţin dezgustători. Un tren spre viaţa trăită şi nu irosită printre cursuri goale, existente doar prin denumiri şi titluri. Într-o haltă mică eşti paralizat lîngă bagajul tău, cu biletul în mînă, perfect inutil pînă la sfîrşitul celor două ore ce se scurg ca într-o reluare cu încetinitorul.

Noroc de farmecul cîmpului, de umbra protectoare a vreunui stejar de-o seamă cu halta, de florile immortelles crescute prin puterea unor opinii sau impresii. Pe lîngă clădirea bolnavă de rugină şi inadecvare a haltei DJSC.

.

O haltă bîntuită de o secetă culturală, irigată iluzoriu de un festival de film francofon, de zîmbete transmise pe diferite lungimi de undă, de un concert grimus sau oricare altul demn de luat în seamă.

Nota Bene!-se scad concertele cu muzică eşuată, miros de campanie electorală şi ambiţii de ştampile pe buletine de vot.

Am ajuns în Bucureşti. Gara cea mai goală, mai plină de tristeţi. Răul despre care nici măcar nu mai pot spune dacă e mai rău, dar spre care fug mereu atunci cînd nu mai am unde fugi, chiar dacă nu ştiu să ducă undeva mai departe de atît. Sunt cobaiul din labirint care intuieşte pe aici bucata de caşcaval adulmecată.

Advertisements