Tags

, , , , , , , , , ,

A trecut atîta amar de vreme de cînd am dat scrisul pe ilustrație, că parcă îmi sunt un pic străine și word-ul și cuvintele (romînești). Totuși le simt ca pe niște prietene vechi. Le reîntîlnești după 3 ani de alergat prin viață și e nevoie doar de  5 minute pentru reconectare. Mergeți la o bere. Iar după alte 10 minute rîzi și vorbești ca și cum nu v-ați mai văzut de acum 3 zile.

Cu toate că mi-am pierdut obiceiul scrisului, am prins o poftă nebună de  așternut niște ganduri, fie și virtual, cu impresia, poate iluzorie, ca am adunat în sfîrșit suficiente lucruri relevante de spus. Pentru că sunt unul din puținii oameni care au impresia că nu are rost să se manifeste atîta vreme cît nu are ceva consistent și util de comunicat.

Ceea ce mă aduce la tema zilei. Mă confrunt cu o seamă de dileme. Si cred că suma gîndurilor mele e echivalentă întrucîtva cu suma unori temeri și idei ce vehiculează pe seama rețelelor sociale și a blogosferei.  Așa că îmi cer scuze dacă poate spun lucruri evidente.

1.Dacă nu apari consecvent în mediile virtuale, atunci încetezi să mai exiști. Versus..Dacă apari prea mult în mediile virtuale, atunci nu exiști în realitate, nu trăiești.

Am ajuns la concluzia că existența noastră astăzi, pentru a fi una completă, trebuie să fie una dublă. Întrebarea este dacă avem o delimitare. Care ar fi aceea? Observ o împărțire a utilizatorilor de facebook în 3 categorii: cei care iși documentează viața pînă la cele mai triviale detalii, de tipul sandvișului mîncat azi dimineață; cei care există doar cu un profil și observă din umbră activitatea celorlalți și cei care vor să împărtășească și cu alții informații interesante, apeluri la societate ș.a.m.d., în principiu chestiuni impersonale. Eu sunt în a doua categorie de ceva vreme. Dar flirtez cu celelalte două uneori. De dragul de a mai auzi un comment de la un prieten de departe cu care nu am mai avut vreme sa vorbesc. Sau doar ca sa ma asigur că lumea de acasă nu uită ca mai exist.

Recent am citit un articol interesant pe tema vieții pe facebook și omniprezenței tehnologiei. O fostă angajată a facebook ce a hotărît să se rupă de tehnologie. Vezi articolul aici. Mă duce cu gândul la o posibilă reacție în masă împotriva rețelelor în masă, și în favoarea contactului uman. Dar poate e doar wishful thinking.

De ceva vreme tot observ în cafenele cupluri și prieteni care chipurile se intîlnesc să mai stea de vorbă, iar 80% din timp și-l petrec în tăcere, cu ochii pe telefonul  de pe masă. Am uneori senzația unui film futurist neliniștitor.

2.Cît din persoana privată îndrăznesc să expun pentru publicul larg? Și care ar fi motivația din spatele unei astfel de expuneri?

Aici nu mă gândesc la celebrități care se expun în propriile reality-show-uri, ci strict la blogosferă , facebook și pinterest. Acum 4 ani mă entuziasma albumul unei prietene pe o pagină de net de care nu mai auzisem până atunci. Se chema facebook. Aveam impresia unei comunități de oameni cool, care călătoresc și studiază. Impresie întărită de faptul că facebook îmi cerea informații despre școala unde am studiat și facultatea la care studiam la vremea respectivă. M-au inspirat albumul și mulțimea de prieteni din toată lumea pe care și-i făcuse prietena mea. Voiam sa ies și eu în lume, să cunosc oameni, să îmi deschid orizonturile. Speram ca facebook să rămînă un spațiu exclusiv, de care oamenii ignoranți să nu audă și în care să nu vrea să pășească. Să fie doar un loc pentru cei idealiști, pașnici și educați. N-a fost să fie.

Mai recent, am început să folosesc pinterest din motive relativ profesionale. Mă ajută să găsesc inspirație, să îmi organizez resursele, și eventual viitoare achiziții. Greșeala a fost să îmi leg contul de cel de Facebook. Brusc , de cînd pinterest a devenit extrem de popular, gusturile mele  nu mai sunt cele ale unui anonim într-o mare de indivizi. Prietenii mei de pe facebook mă găsesc și îmi urmăresc activitatea. Nu mi-a trecut prin minte că boardurile mele vor trebui cenzurate după ce persoane cu care am o relație mai degrabă formală au început să îmi urmărească profilul. My bad. De două ori chiar. În primul rând pentru că nu am separat relațiile formale de cele informale pe profilul de facebook.  Divaghez însă.

Cînd mă refer la persoana privată, am în minte 2 lucruri: opinii personale și elemente din viața privată (copii, ieșiri în oraș, petreceri etc).

Mai nou știm că riscul nu e doar acela de a fi insultat sau respins, ci și de a fi concediat, de a pierde un potențial loc de muncă ori de a fi bombardat cu mesaje promoționale. Iar în ultimă instanță, riscul de a răni apropiații cu propriile opinii. Pentru că puțini se obosesc să aleagă cu cine dintre cei 1000 de prieteni vor să își împărtășească statusul, iar dintre cei 1000 de prieteni, inevitabil, unul se va simți atins. Vulnerabilitate ar fi cuvîntul cheie.

Sunt o persoană care evită confruntările, și pe deasupra, deși  gîndul general pare să fie că pentru a avea succes trebuie să fii tare și lipsit de lacrimi, nu aș rezista la o avalanșă de insulte, fie ele și nefondate. În general accept că oricine are o seamă de adevăruri personale și nu încerc să conving pe alții de adevărurile mele.

Atunci care e rostul ? Nu mă simt nici suficient de extraordinară, bine informată  ori încrezătoare în propriile idei încît să mă transform într-un lider de opinie. Poate doar de dragul de a împărtăși cu alții care cred ca mine, de dragul acelui mic salt pe care îl face inima cînd citești textul altcuiva și parcă ți-ai citi propriile gînduri, scrise mai bine decît le-ai putea pune tu în cuvinte. De dragul de a deschide o discuție productivă, în care nu se aduc insulte, ci soluții și înțelegere. De dragul de a fi adulată de o mulțime de necunoscuți care să îmi dea  Like? Nu prea…

Eu aș face-o în primul rînd pentru că am prea mulți oameni dragi acasă cu care nu voi putea menține legătura de-a lungul anilor, în ciuda vizitelor acasă.

Am cîțiva cunoscuți și unii prieteni care par că îndrăznesc să se expună cu toată ființa, cu tot sufletul și toate părerile.  Dar cu care mi-e dor să vorbesc pe îndelete. Pe ei îi intreb dacă merită și dacă au fost tentați să se falsifice, dacă s-au cenzurat vreodată de dragul cunoscuților ori dacă au rănit prin ceea ce au expus. Pe cei care se țin departe de la a partaja informații și de la a activa în spațiul virtual, îi intreb ce i-a ținut departe.

Advertisements